Ma predau
Am obosit ziua de azi, şi ea pe mine,
Şi în apus, întind mâini către ceruri ,
De durere, de frică, de neputinţă,
De o oboseală fizică,
Sau poate că şi gândurile dor....
Lumini strecurate în perdea de-ntuneric,
Să-mi adoarmă pe frunte-mi crispată, îmi vor.
Mă predau!
Tot ceea ce-mi doresc
Este liniştea unei nopţi cu lună mai puţin colţuroasă,
Cu o ceaţă, aproape prietenoasă,
Şi să dorm, să dorm...
troienit în zăpadă de vise pure,
Ca inima unui copil,
Să uit de legile scrise şi nescrise,
În ceas dintr-o noapte, undeva, spre april.
Mă predau.
Am obosit ora de văicărelile mele,
Şi-mi caut, timid, un loc, sub pătură de stele.
Las păsările cerului să-mi poarte cuvântul,
Şi-mbrac în tăcere de mine, şi gândul.
Mă predau singurătăţii de mine,
Şi doare mai tare decât m-aş fi lovit;
Mă predau ceasurilor uituce,
Şi da, mă întreb, cu ce am greşit.
Mă predau singurătăţii de mine, în noapte cu lună;
Nu am încetat nicicând a dori să mai fim împreună!
Mă predau singurătăţii de mine,
Şi în noapte cu vise, tot ce îmi doresc, e să adorm de tine.
"Exista cu siguranta o solutie pe undeva, iar eu o voi gasi ."
Ieri, azi, maine
Ieri!… cenuşa ce păstrează forma încă neschimbată,
Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorţii vânt;
Ieri… poveste, cu eroii oase putrede-n mormânt.
Astăzi?… lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfinţit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă şi pândeşte
Ţărmul unde amintirea cu dorinţa se-ntâlneşte.
Mâini?… o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranţe, prunc ce nu poate grăi.
Mâine… mâine, cine ştie câţi din noi vom mai trăi!
Poem,nefolositor
Inima atârnă de-o iluzie
nu ştie să rupă trecerea din trecut
rănită abia respiră decadent
în depărtarea de tine
caută cuib în amintirea ta
ai devenit umbra înfăşurată în curcubeu
debarcare după revelaţii cu buze flămânde
în iubiri de-o clipă bulversate amăgiri
carnaval fără sfârşit înveşmântat în mătase
desfrunzită în lumini şi umbre
încerc să mă-nalţ pe altă pagină
surprinsă de un vers inevitabil
uimit
ridică privirea spre mine
biet poem nefolositor
Roz pal,
culcus de vise
Mangaietor de suflet imbacsit
Ma sper ades copil,si vreau
Sa te gasesc in floarea de cires.
Şi-ai să mă uiţi -
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit -
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.
Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Şi-ai să mă uiţi -
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit -
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.
Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!
