anemone: iulie 2011

joi, 21 iulie 2011

miercuri, 20 iulie 2011

luni, 18 iulie 2011

Simplitatea

Orice virtute se poate invata. Putem invata sa devenim politicosi, generosi, cumpatati, curajosi, umili, toleranti, dar cum putem invata sa fim simpli?

“Vrand sa fii simplu nu faci decat sa te indepartezi de simplitate” – afirma Fenelon. De aceea cred ca simplitatea este mai mult decat o virtute, sau este o virtute “de rang inalt”.

Un om simplu este cel care uita de sine si care pur si simplu traieste. El nu se lauda si nu se dispretuieste. El este pur si simplu ceea ce este, in mod firesc, fara ocolisuri, fara straduinte, fara analize, fara planuri, fara prea multa glorie, fara afectare, fara rusine. De aceea cred ca simplitatea este mai mult decat o virtute, este un mod de a fi.

Simplitatea nu este totuna cu puritatea, cu sinceritatea sau cu corectitudinea.

Putem remarca ca exista multi oameni care sunt sinceri, dar nu sunt simpli. Ei cred in ceea ce spun si nu intentioneaza sa treaca drept altceva decat ceea ce sunt, dar se tem tot timpul ca vor fi intelesi gresit, ca vor fi luati drept altceva decat ceea ce sunt; ei se studiaza si se supravegheaza in permanenta, isi masoara orice cuvant si isi cantaresc orice actiune, din teama de a nu gresi. Sunt parca in permanenta aflati in cautarea unei oglinzi in care sa se aranjeze. Ei se ocupa prea mult de ei insisi, iar aceasta contravine conceptului de simplitate, pentru ca simplitatea presupune absenta oricarui calcul, a premeditarilor.

Minciuna spontana este de preferat sinceritatii calculate. Mai bine sa fii pur si simplu egoist decat sa te prefaci ca esti generos. Simplitatea inseamna spontenaitate, detasare, absenta dorintei de a pastra sau dovedi ceva. De aici impresia de libertate. Uitand de sine, omul actioneaza mai natural.

Omul simplu este acela care nu se preface, care nu-si acorda atentie, care nu e preocupat de reputatia sau de imaginea sa, care nu calculeaza, care nu e stapanit de frici, de griji, de nelinisti. Ce s-ar petrece daca un copac, sa presupunem un mar, ar incalca regula firii si ar incepe sa-si faca griji, sa-si puna intrebari: “vai, vine primavara...oare mugurasii mei nu vor fi surprinsi de frigul iernii?”, “vai concurenta ... un alt copacel, creste langa mine. Oare din cauza lui nu voi fi eu privat de lumina si apa?”, “vai, voi inflori...voi fi eu oare admirat?”, vaai, vine toamna si-mi voi pierde iar frunzulitele mele dragi. Oare nu ma mai iubesc? De ce pleaca?” Dupa atatea intrebari pe care si le-a pus marul nostru, indraznesc sa pun si eu o intrebare: oare vom mai manca mere la toamna din acest mar? Iar daca totusi vom manca mere, vor fi ele dulci?

“Nu va ingrijiti de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale.” Simplitatea inseamna a trai in prezent; a uita de sine, de orgoliu, de griji, de frici.

O floare infloreste intr-o poienita din inima padurii. Ea pur si simplu este fara greseala, fara pretentii, fara sa-si puna intrebari; ea infloreste pentru ca infloreste, si nu din dorinta de a fi privita. Dar cat de complexa este aceasta floare pentru botanist care cauta sa o inteleaga, si cat de simpla este aceasta pentru cel care doar o admira, fascinat de ea. Cate celule, cata organizare pentru botanist pe de o parte si cata perfectiune si frumusete pentru admirator. Aceasta nu inseamna ca cel care nu cauta sa inteleaga floarea, ci doar se multumeste sa o admire, nu este capabil de a gandi, de a intelege, de a analiza. Simplitatea omului nu neaga constiinta sau gandirea, ci mai degraba ea reprezinta capacitatea de a trece dincolo de acestea, fara a le anula, de a nu fi prizoniera lor. Simplitatea este capacitatea de a convinge catre esenta; pentru ca esenta unei flori nu o reprezinta elementele organice si chimice care o compun, ci frumusetea. Contrarul simplitatii nu este complexitatea ci falsul. Cat de simple sunt operele lui Brancusi... dar cata putere au de a ne ferici si inalta... Cat de simplu era omul Brancusi, dar cat geniu, putere si fascinatie domneau in fiinta sa. Cred ca acest exemplu poate alunga orice urma de asociere a simplitatii cu incapacitatea de a gandi, rationa, sau nerozia cu alte cuvinte.

Asadar, simplitatea implica inteligenta, care nu este altceva decat arta de a reduce complexitatea la simplu.

Ce poate fi mai simplu decat: E=mc la patrat?

Ca sa concluzionam, putem spune ca simplitatea este o virtute aleasa, la care se ajunge indirect, prin cumularea altor virtuti, atunci cand fiinta manifesta o anumita verticalitate sufleteasca.

Omul simplu, lepadat de sine, nu se ia in serios si nici in tragic. Isi urmeaza linistit drumul, cu inima usoara si sufletul impacat, fara nostalgie, fara nerabdare. Nud, sarac, multumindu-se dar cu intreaga existenta. Traieste eternitatea clipei si asta ii este de ajuns.

Pentru Dumnezeu totul este simplu; pentru oamenii simpli totul este divin, chiar si munca sau efortul.

Si sa nu uitam ca Adevarul Ultim este atat de simplu...

Invata simplitatea

Se pare ca „Simplu” e un răspuns corect la multe întrebări. Poate e pentru ca Dumnezeu iubeşte simplitatea, poate e pentru ca Dumnezeu poate fi găsit in simplitate. Nu degeaba se spune ca atunci când începi sa trăieşti mai simplu la exterior începi sa trăieşti mai serios in interior. Dumnezeu este simplu si aşteaptă sa evoluam îndeajuns pentru a înţelege simplitatea, pentru a ajunge să-l înţelegem. Din păcate suntem destul de departe de această înţelegere. În nebunia noastră refuzăm această simplitate si ne apucam de adăugat, de „înfrumuseţat”, pană când „simplu” ajunge sa nu mai poată fi recunoscut.
Refuzul acesta de a accepta simplitatea creează monştrii… Când e vorba de tehnologie poate se ajunge la un aparat atât de sofisticat încât nu mai reuşim să descoperim cum sa-l pornim. Când e vorba de religie se ajunge la un „cult” ce reuşeşte performanţa de al ascunde pe Dumnezeu sub un munte de „înfrumuseţări”.
Destul de multe persoane îşi schimbă confesiunea şi trec de la o biserică la alta. Ei se simt justificaţi şi consideră că biserica din care fac parte acum e cu mult mai bună decât cea din care au plecat. Toţi greşesc. Biserica din care au plecat nu e cu nimic mai prejos. Poate unghiul din care o priveau nu le-a oferit decât „zorzoanele” cultului şi au recunoscut in ele falsitatea iar atunci când au văzut noua biserică poate au zărit printre zorzoanele ei ceva din frumuseţea divină şi au fost atraşi.
Aţi văzut vreodată un curcubeu? E de o simplitate dezarmantă, o pată de culoare pe cer, un model fantastic de simplu şi totuşi, e ceva in simplitatea aceasta, ceva ce atrage, ceva ce te face să te simţi mai optimist, mai vesel, mai aproape de cum vrea Dumnezeu să fii. Nu degeaba se spune ca prin curcubeu Dumnezeu ne zâmbeşte.
Străbunica mea a fost o femeie simpla, nu a învăţat nici măcar sa citească si totuşi in simplitatea ei a fost cu mult mai înţeleaptă de cât cele mai inteligente persoane pe care le-am întâlnit in viata mea. Ea nu şi-a complicat viata studiind „zorzoanele” religiei, a acordat atenţie la un lucru simplu si a încercat sa-l pună în practică: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
De iubit ea ne-a iubit pe toţi, şi dacă vreau să înţeleg o fărâmă din iubirea lui Dumnezeu pentru noi mă gândesc la ea şi-mi spun „mai mult decât m-a iubit ea” iar in momentul acela îmi aduc aminte de inima umplută la refuz doar de un zâmbet al ei. Acel „mai mult” are o referinţă clară. Tot ea mi-a arătat si cum să-l iubesc pe Dumnezeu. Mi-a arătat prin exemplu personal, de fiecare dată când mergeam la ea o găseam în rugăciune. Niciodată nu mi-a spus să mă duc la biserică, niciodată nu mi-a cerut cont la cât mă rog sau la ce fel de viată duc si de fiecare data când mergeam la ea mă întâmpina cu un zâmbet. Lăsa rozariul deoparte pentru că ştia că Dumnezeu o aşteaptă răbdător sa continue discuţia după ce termina cu mine. Puterea exemplului ei e mai mare pentru mine decât orice recomandare a bisericii.
În viaţa aceasta un creştin autentic aleargă în cercuri în jurul unui creştin doar cu numele.
- „De unde ai atâta energie şi cum poţi alerga cu zâmbetul pe buze doar ai şi tu aceleaşi greutăţi pe care le am şi eu?”
- „E simplu, eu nu duc în spate şi un munte de păcate iar iubirea din inima mea face povara sa fie mult mai uşoară. Renunţă la păcate si cultivă iubirea in inima ta, e atât de simplu.”
- „Prea simplu, n-are cum sa funcţioneze. Ştii tu un secret si nu vrei sa-l spui.”
Încercaţi să trăiţi viata mai simplu, n-aveţi nimic de pierdut dacă in loc să cumpăraţi ceva care să vă facă viata si mai complicată folosiţi banii pentru a face o faptă bună.

duminică, 17 iulie 2011

Sunrise ( Ludovico Einaudi - Rose )

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Însingurati în doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare

E glasul tacerii,
Si stau si-l ascult,
E vuietul marii,
Sau poate povestea anilor ce au trecut.

E cerul senin,
Sau poate o amara floare de pelin,
E o viata si-un vis,
Sau poate in cer o stea s-a mai stins.

E o inima si un trandafir,
Sau poate firul unui destin,
E ceata si e fum,
Sau poate sentimentele s-au facut scrum.

E glasul tacerii,
E vuietul marii,
E tot ce am avut,
Sau poate ca tot ce am pierdut...