În care mă înconjur în fiecare clipă
Pornesc grăbit spre tine
dar mă opresc arzând căci mintea mea
întinsă găseşte numai visul.
Visez să te iubesc ca altădat'
Să-ţi mângâi ochii, râsul
Să te privesc în voie.
Visez la începutul cel fără de neant
În care-aceasta lume îmi apărea prin tine.
Înalta noastră clipă
Doi demiurgi alături am inventat iubirea
Iar stelele ce-n ceruri lumina şi-au aprins
Sclipind asemeni nouă şi-au început menirea.
Visez la tine
La dragoste
La tot ce eu crezusem că va fi viaţa noastră.
Îmi împletesc iubirea în sute de cununi
Mi-o regăsesc în suflet
Te caut pe-tine-alături dar îmi visez doar visul.
Te împlânţi ca un pumnal în inima mea.
În loc de sânge izbucneşte dragoste
Împroşc pădurea şi cerul şi munţii cu ea.
Dar pe tine dragostea mea nu te-atinge
Pluteşti mai departe în jurul vremilor mele
Fără să cobori vreodată în ele
Tăind spaţiul din preajmă
Mă-nconjori ca o aripă
Ce flutură clipă de clipă
Vestind necontenit plecarea ta.
Ai plecat dar nu ai fost niciodat'
Ai venit dar nu te-am zărit
Virtual prezent, real absent
Iubirea ta uneori o simt
Când uiţi să-ţi închizi sufletul
Rar
Si atunci îmi spui că e vis
Convins
Nu te juca cu lumile mele.
S-ar putea ca odată
Într-un act de magie
Pur
Să le amestec:
Liber în virtual
Să te încătuşez în real.
Am sufletul prea vechi pentru iubirea asta
Nu pot iubi vremelnic şi doar un singur om,
Eu azi doresc întregul
Iubirea-mi să aprinda pentru eternitate un Univers de sori.
Nu ştiu ce-i plânsul, râsul, uitat-am veselia
Si tot ce spaţiu-aievea încătuşează-n timp.
Îmi trebuie doar esenţa
Lumina care-nvie,
Şi îmi renasc dorinţa
Ca să dispar în tot.
Încordat ca un arc sufletul ţâşneşte
înaintea minţii.
Iubirea mă doare
când o tai în carnea trupului.
Trupul dispare
sorbit în vârtejul iubirii.
Nimic nu mai e la locul lui
suflet, iubire, trup.
Îmi caut sufletul şi găsesc iubirea
Îmi simt iubirea şi dau de trup
Iar trupul îmi trece prin suflet.
Crâmpeie din mine
Din care încerc să mă construiesc,
Dar nu mai ies eu!
Fă-mi aripi!
Dă-mi-le calde, împenate
Pure, pline de ceaţă.
Străvezii dar puternice
Ca aripile de înger.
Aş dormi în aer
Doar în nopţile cu lună plină,
Să fiu sigur că dorm pe lumină
Şi nu mă voi trezi în infern.
Voi zbura tot timpul
Ca să le-ncerc,
Să le învaţ,
Apoi nu voi mai şti că zbor
Dar voi pluti uşor
Uitând de aripi
Voi găsi lumina şi mă voi risipi în ea.
Credeam că iubirea e un joc
Că este o întâmplare
Credeam că ea apare
De câte ori doresc eu.
Insolenţă supremă:
credeam că moare
dacă poruncesc eu.
Aşa am plecat.
Apoi prin durere am înţeles
că
iubirea e destin
că
iubirea e festin
că
iubirea e zălog, năvod
iureş, vârtej, cântec.
Independentă de cei ce-o trăiesc
hrănindu-se din cei ce iubesc
timp fără spaţiu,
orbită solară
dimensiuni fără şir.
Iubirea nu iartă, nu aşteaptă
Iubirea e crudă dar dreaptă.
Iartă-mă tu pentru iubirea noastră.
Atunci poate se va-ndupleca
Şi se va pogorî doar o clipă,
Clipă descântec,
Să mă îmbăt cu ea.
