luni, 19 decembrie 2011
miercuri, 14 decembrie 2011
duminică, 11 decembrie 2011
sâmbătă, 10 decembrie 2011
miercuri, 7 decembrie 2011
miercuri, 30 noiembrie 2011
marți, 29 noiembrie 2011
duminică, 27 noiembrie 2011
sâmbătă, 26 noiembrie 2011
duminică, 20 noiembrie 2011
sâmbătă, 19 noiembrie 2011
marți, 15 noiembrie 2011
"Ai invatat iubirea conditionata de la niste oameni a caror iubire pentru tine a fost compromisa de catre propria lor vina si frica. Ei ti-au fost modele. Nu trebuie sa te rusinezi de acest lucru, ci numai sa fii constient de el. inca de cand erai un prunc, ai fost conditionat sa te pretuiesti doar atunci cand oamenii reactioneaza pozitiv fata de tine. Ai invatat ca valoarea ta era stabilita in exterior. Aceasta a fost eroarea fundamentala ce s-a perpetuat de-a lungul vietii tale. Nici experienta parintilor tai si nici cea a copiilor tai nu a fost diferita de a ta. Toate abuzurile si erorile trebuie constientizate, iar emotia atasata lor trebuie eliberata.
Aceasta este calea prin care toate fiintele ranite trec de la experienta iubirii conditionate la experienta iubirii fara conditii. in cadrul procesului vindecarii inveti sa-ti oferi tie insuti iubirea neconditionata pe care nu ai primit-o niciodata de la parintii tai biologici, in acest proces esti „nascut din nou” si infiat din nou, dar nu de alte figuri autoritare, ci de insasi Sursa iubirii dinauntrul tau.
Cand inveti sa dai iubire fiintei launtrice ranite, incepi sa-ti schimbi complet convingerea ca valoarea de sine trebuie sa se bazeze pe modul in care altii reactioneaza fata de tine.
Incetul cu incetul te antrenezi sa te pretuiesti asa cum esti – aici si acum – fara conditii. Nimeni altcineva nu poate face asta pentru tine!
Oamenii te pot sustine si incuraja, dar nimeni nu te poate invata cum sa te iubesti pe tine insuti. Aceasta este lucrarea fiecarui suflet individual. Fiecare suflet vine in experienta fizica, dornic sa se confrunte cu aceste probleme ale valorii de sine. insa, inca de la inceputul sejurului sufletului aici, capacitatii sale naturale de a iubi si de a-i include pe altii in trairea acestei iubiri i se impun anumite conditii.
Este absolut esential ca aceste conditii sa fie modificate total. Daca sufletul paraseste lumea fizica, crezand ca este victima experientei sale de aici, el va fi tras din nou inapoi pentru a se dezvata de aceasta convingere.
Incercarea de a gasi iubire in afara ta esueaza mereu, pentru ca nu poti primi de la altul ceva ce tu nu ti-ai dat tie insuti. Cand te privezi de iubire, ii atragi in viata ta pe altii care fac acelasi lucru. Experienta iubirii neconditionate incepe in inima ta, nu in inima altcuiva!
Nu conditiona capacitatea de a te iubi pe tine insuti de capacitatea altcuiva de a te iubi. Nu-ti pune increderea in conditiile impuse iubirii sau in forma in care ea se prezinta, caci acestea sunt tranzitorii si supuse vicisitudinilor vietii de zi cu zi. Iubirea reala nu se schimba. Ea exista independent de forma prin care se exprima. Sursa acestei Iubiri eterne, omniprezente, lipsite de forma, este inauntrul tau. Acolo trebuie sa-ti pui increderea, caci aceasta Iubire este mai certa decat orice vei cunoaste vreodata; atunci cand Ea este ferm asezata in inima ta, nu vei mai avea nevoie sa cauti fericirea in afara ta.
In viata ta, oamenii vor veni si vor pleca. Unii se vor purta frumos cu tine. Altii se vor purta urat. Vei accepta iubirea care ti se ofera si vei privi lipsa de iubire drept ceea ce este: un strigat de ajutor al cuiva care sufera. ii vei incuraja pe altii sa gaseasca si ei Sursa Iubirii inauntru – asa cum ai facut si tu – stiind prea bine ca nu le poti rezolva micile probleme. Tragedia vietii lor nu poate fi abordata decat prin bunavointa lor de a privi in propriile lor inimi si minti.
Iar cel ce daruieste stie intotdeauna cand si cui sa dea darul. Nu e nimic complicat in actul iubirii. Totul devine complicat numai atunci cand cineva incepe sa țina iubire pentru el – iar atunci, ceea ce ofera nu se mai poate numi iubire. Cel ce se iubeste pe sine insusi nu se teme sa fie singur. Caci a fi singur este un prilej de a te iubi si de a te accepta tot mai profund. Se simte el nevrednic, daca cel iubit il respinge? Se autocompatimeste si se retrage din lume, sau se adanceste el in cautarea unui inlocuitor? Nu. El continua, pur si simplu, sa respire si sa-si extinda iubirea, la fiecare pas al experientei sale. Cel care se iubeste neconditionat nu iubeste pe fragmente si cu intentii ascunse. El nu cauta pe cineva special pe care sa-l iubeasca, ci iubeste pe oricine care se afla in fata sa. O persoana nu este mai demna sau mai nedemna de iubirea sa decat alta. Cand traiesti Iubirea reala, nu te mai simti separat de altii. Pierzi orice aspect al identitatii tale care ii respinge pe altii. Te deschizi spre o realitate mai vasta – pe care o creezi impreuna cu altii, prin incredere reciproca.
Judecata inceteaza si acceptarea domneste!
Cel ce iubeste fara conditii nu impune nici o limita libertatii sale si nici libertatii altcuiva. El nu incearca sa pastreze iubirea – intrucat a incerca sa o pastrezi, inseamna a o pierde. Iubirea este un dar care trebuie oferit in mod constant, intrucat este cerut in fiecare clipa. Iubirea nu ia ostatici, nu se targuieste si nu poate fi compromisa de frica! Orice obstacol in calea iubirii salasluieste in inima – si acolo trebuie el dizolvat. Nu astepta ca cerul sa vina ca sa-ti raspandeasca iubirea. Fa-o tu acum! Asta pentru ca cerul este in ochii tai, atunci cand privesti cu acceptare si compasiune. Este in mainile tale, atunci cand le intinzi ca sa ajuti. Este in mintea ta, atunci cand vezi “bine” in loc de “rau”.
Felul in care vezi lumea determina ce va fi lumea pentru tine. Asadar, nu cauta sa-i schimbi pe ceilalti sau lumea din jurul tau! in schimb, uita-te la tine! Priveste-ti convingerile si vei vedea unde e nevoie sa te deschizi. Priveste in inima ta si vei sti unde anume e nevoie sa aduci Iubire. Adevarul este ca nu putem fi fericiti alaturi de o alta persoana daca nu suntem fericiti cu noi insine. Daca iti place cine esti, a fi cu altcineva nu este decat o extensie a propriei fericiri. insa, daca nu te placi pe tine insuti, a fi cu cineva nu face decat sa iti exacerbeze starea de nefericire.
Decizia de a intra intr-o relatie de parteneriat nu trebuie sa se bazeze pe dorinta de a evita sa te privesti pe tine insuti, ci pe consimtirea de a intensifica acest proces. Atunci cand traiesti langa alti oameni este foarte probabil sa aiba loc o declansare reciproca a ranilor nevindecate. Nu este nici placut si nici simplu sa devii constient de partile nevindecate. Oricum, este o etapa necesara a calatoriei catre reintregirea psihica. O relatie seamana cu o uriasa gaura neagra. Sapa in straturile superficiale ale constientului pana ce scoate la lumina cele mai adanci temeri si nesigurante.
Cine nu este dispus la o confruntare in profunzime cu ele, isi pune sub semnul intrebarii dorinta de a fi intr-o relatie apropiata cu cineva. Nu te poti apropia de cineva fara sa te confrunti cu tine insuti!"
Paul Ferrini
Aceasta este calea prin care toate fiintele ranite trec de la experienta iubirii conditionate la experienta iubirii fara conditii. in cadrul procesului vindecarii inveti sa-ti oferi tie insuti iubirea neconditionata pe care nu ai primit-o niciodata de la parintii tai biologici, in acest proces esti „nascut din nou” si infiat din nou, dar nu de alte figuri autoritare, ci de insasi Sursa iubirii dinauntrul tau.
Cand inveti sa dai iubire fiintei launtrice ranite, incepi sa-ti schimbi complet convingerea ca valoarea de sine trebuie sa se bazeze pe modul in care altii reactioneaza fata de tine.
Incetul cu incetul te antrenezi sa te pretuiesti asa cum esti – aici si acum – fara conditii. Nimeni altcineva nu poate face asta pentru tine!
Oamenii te pot sustine si incuraja, dar nimeni nu te poate invata cum sa te iubesti pe tine insuti. Aceasta este lucrarea fiecarui suflet individual. Fiecare suflet vine in experienta fizica, dornic sa se confrunte cu aceste probleme ale valorii de sine. insa, inca de la inceputul sejurului sufletului aici, capacitatii sale naturale de a iubi si de a-i include pe altii in trairea acestei iubiri i se impun anumite conditii.
Este absolut esential ca aceste conditii sa fie modificate total. Daca sufletul paraseste lumea fizica, crezand ca este victima experientei sale de aici, el va fi tras din nou inapoi pentru a se dezvata de aceasta convingere.
Incercarea de a gasi iubire in afara ta esueaza mereu, pentru ca nu poti primi de la altul ceva ce tu nu ti-ai dat tie insuti. Cand te privezi de iubire, ii atragi in viata ta pe altii care fac acelasi lucru. Experienta iubirii neconditionate incepe in inima ta, nu in inima altcuiva!
Nu conditiona capacitatea de a te iubi pe tine insuti de capacitatea altcuiva de a te iubi. Nu-ti pune increderea in conditiile impuse iubirii sau in forma in care ea se prezinta, caci acestea sunt tranzitorii si supuse vicisitudinilor vietii de zi cu zi. Iubirea reala nu se schimba. Ea exista independent de forma prin care se exprima. Sursa acestei Iubiri eterne, omniprezente, lipsite de forma, este inauntrul tau. Acolo trebuie sa-ti pui increderea, caci aceasta Iubire este mai certa decat orice vei cunoaste vreodata; atunci cand Ea este ferm asezata in inima ta, nu vei mai avea nevoie sa cauti fericirea in afara ta.
In viata ta, oamenii vor veni si vor pleca. Unii se vor purta frumos cu tine. Altii se vor purta urat. Vei accepta iubirea care ti se ofera si vei privi lipsa de iubire drept ceea ce este: un strigat de ajutor al cuiva care sufera. ii vei incuraja pe altii sa gaseasca si ei Sursa Iubirii inauntru – asa cum ai facut si tu – stiind prea bine ca nu le poti rezolva micile probleme. Tragedia vietii lor nu poate fi abordata decat prin bunavointa lor de a privi in propriile lor inimi si minti.
Iar cel ce daruieste stie intotdeauna cand si cui sa dea darul. Nu e nimic complicat in actul iubirii. Totul devine complicat numai atunci cand cineva incepe sa țina iubire pentru el – iar atunci, ceea ce ofera nu se mai poate numi iubire. Cel ce se iubeste pe sine insusi nu se teme sa fie singur. Caci a fi singur este un prilej de a te iubi si de a te accepta tot mai profund. Se simte el nevrednic, daca cel iubit il respinge? Se autocompatimeste si se retrage din lume, sau se adanceste el in cautarea unui inlocuitor? Nu. El continua, pur si simplu, sa respire si sa-si extinda iubirea, la fiecare pas al experientei sale. Cel care se iubeste neconditionat nu iubeste pe fragmente si cu intentii ascunse. El nu cauta pe cineva special pe care sa-l iubeasca, ci iubeste pe oricine care se afla in fata sa. O persoana nu este mai demna sau mai nedemna de iubirea sa decat alta. Cand traiesti Iubirea reala, nu te mai simti separat de altii. Pierzi orice aspect al identitatii tale care ii respinge pe altii. Te deschizi spre o realitate mai vasta – pe care o creezi impreuna cu altii, prin incredere reciproca.
Judecata inceteaza si acceptarea domneste!
Cel ce iubeste fara conditii nu impune nici o limita libertatii sale si nici libertatii altcuiva. El nu incearca sa pastreze iubirea – intrucat a incerca sa o pastrezi, inseamna a o pierde. Iubirea este un dar care trebuie oferit in mod constant, intrucat este cerut in fiecare clipa. Iubirea nu ia ostatici, nu se targuieste si nu poate fi compromisa de frica! Orice obstacol in calea iubirii salasluieste in inima – si acolo trebuie el dizolvat. Nu astepta ca cerul sa vina ca sa-ti raspandeasca iubirea. Fa-o tu acum! Asta pentru ca cerul este in ochii tai, atunci cand privesti cu acceptare si compasiune. Este in mainile tale, atunci cand le intinzi ca sa ajuti. Este in mintea ta, atunci cand vezi “bine” in loc de “rau”.
Felul in care vezi lumea determina ce va fi lumea pentru tine. Asadar, nu cauta sa-i schimbi pe ceilalti sau lumea din jurul tau! in schimb, uita-te la tine! Priveste-ti convingerile si vei vedea unde e nevoie sa te deschizi. Priveste in inima ta si vei sti unde anume e nevoie sa aduci Iubire. Adevarul este ca nu putem fi fericiti alaturi de o alta persoana daca nu suntem fericiti cu noi insine. Daca iti place cine esti, a fi cu altcineva nu este decat o extensie a propriei fericiri. insa, daca nu te placi pe tine insuti, a fi cu cineva nu face decat sa iti exacerbeze starea de nefericire.
Decizia de a intra intr-o relatie de parteneriat nu trebuie sa se bazeze pe dorinta de a evita sa te privesti pe tine insuti, ci pe consimtirea de a intensifica acest proces. Atunci cand traiesti langa alti oameni este foarte probabil sa aiba loc o declansare reciproca a ranilor nevindecate. Nu este nici placut si nici simplu sa devii constient de partile nevindecate. Oricum, este o etapa necesara a calatoriei catre reintregirea psihica. O relatie seamana cu o uriasa gaura neagra. Sapa in straturile superficiale ale constientului pana ce scoate la lumina cele mai adanci temeri si nesigurante.
Cine nu este dispus la o confruntare in profunzime cu ele, isi pune sub semnul intrebarii dorinta de a fi intr-o relatie apropiata cu cineva. Nu te poti apropia de cineva fara sa te confrunti cu tine insuti!"
Paul Ferrini
luni, 14 noiembrie 2011
duminică, 13 noiembrie 2011
marți, 8 noiembrie 2011
Vreau să am aripi să zbor din nou,
Să simt fericirea în suflet,
Am un vis care adie uşor,
Aripile lui asemeni unui cuget…
Să simt fericirea în suflet,
Am un vis care adie uşor,
Aripile lui asemeni unui cuget…
Să pot atinge iarăşi infinitul,
Zburând deasupra tuturor…
Din nou să cânt să nu cunosc sfârşitul,
Pe drumuri să fluier uşor.
Zburând deasupra tuturor…
Din nou să cânt să nu cunosc sfârşitul,
Pe drumuri să fluier uşor.
Acea minune este un pronume
Linie continuă, îi spun „tu”
Aevea să îmi fi un singur nume,
Fericirii să nu îi mai spun „nu”.
Linie continuă, îi spun „tu”
Aevea să îmi fi un singur nume,
Fericirii să nu îi mai spun „nu”.
Albastre petale ating pământul umed….
Înfâţişarea suavă a chipului tău…
Îngerul albastru reînnăscut,
Să adorm pe umărul tău…
Visul de început…
duminică, 6 noiembrie 2011
In ochii tai ma vindec
si ma scald,
Ne tinem,unul altuia,
de cald
Sau noaptea, poate,
numai de urat…
Eu nu te-ntreb
de unde-ai coborat,
Tu nu ma-ntrebi cat stau
si unde plec…
Si, uite-asa, trec zilele,
cum trec,
Si, uite-asa, vin noptile
cum vin,
Dar daca inca vreau sa te mai tin,
Din cand in cand, visand,
pe bratul meu,
O alta zi se va-ntampla mereu
Si-o alta noapte se va-ntoarce-n noi,
Sa ne convinga, totusi, pe-amandoi,
Cat de frumos e cerul si de-nalt
Privit, prin somn, cu ochii celuilalt.
sâmbătă, 29 octombrie 2011
joi, 27 octombrie 2011
Aş vrea să fiu mereu copil
Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală.
S-alerg desculţă pe afarăSă mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală.
În iarba umedă covor,
Să văd bondarul gras cum zboară
Legat de coada unui nor.
Să simt
.
.
.
parfumul florilor de tei
Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte.
Să fac din preşuri colorateŞi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte.
Căsuţă fratelui cel mic,
Să râd cât pot, pe săturate
Şi să nu-mi pese de nimic.
Să sar cât vreau peste băltoace
Şi zmeul să îl trag de sfori,
Pisica s-o aud cum toarce
Cunună să îmi fac din flori.
Să sar şotronul pe trotuarŞi zmeul să îl trag de sfori,
Pisica s-o aud cum toarce
Cunună să îmi fac din flori.
Şi să mă cred o zână,
Să văd furnici în furnicar
Şi să le iau în mână.
Să prind fluturii de-aripă
Şi să-i agăt în insectar
Şi doar atât, pentru o clipă,
Să mă visez copilă iar.
Să plec vacanţele la ţarăŞi să-i agăt în insectar
Şi doar atât, pentru o clipă,
Să mă visez copilă iar.
Şi să mă sui de vreau, în dud
Şi-n gârla caldă, peste vară,
Cu ochii-nchişi, să mă cufund.
Să stau pe prispă cu bunicu’
Şi cu mustaţa să m-alinte
Şi-n mâini să-l văd ţinâd ibricu
Să-mi toarne laptele fierbinte.
Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus la stele
Şi să miroasă pe pământ
A flori de micşunele
Să suflu florile de păpădieCu ochii sus la stele
Şi să miroasă pe pământ
A flori de micşunele
Şi să pocnesc în mâini zorele
Şi struguri copţi şi mari din vie
Să-i strâng în coşuri de nuiele.
luni, 24 octombrie 2011
sâmbătă, 22 octombrie 2011
Pe o frunza
Zburatoare
Intr-un zig –zag ametitor
Eu ma pregateam de aterizare
Tu te inaltai
Intr-un alt zbor.
Iar frunza era de stejar
Parasea padurea din noi
De cate ori te zaresc
Visez
Un foc fara de jar
Si mainile noastre
Albastre
Impreunate
Ne plimbam,
Zburam,
Amandoi,
Prea departe.
mie mi-e eama
sa nu ma ratacesc
tie ti-e sete
sa te obosesc
dar ratacirile se tot rotesc
in jurul nostru
exacte
abstracte
noi doi
ne vom iubi mereu
fara acte…
si frunza se agita intruna
zburand
intre pamant si cer
si amandoi ne oprim
intr-o intersectie
de linii perpendiculare
aeriene…
intrebandu-ne,
unde voi zbura eu,
unde vei obosi tu
niciodata nu vom sti
va ramane mister.
vineri, 21 octombrie 2011
În care mă înconjur în fiecare clipă
Pornesc grăbit spre tine
dar mă opresc arzând căci mintea mea
întinsă găseşte numai visul.
Visez să te iubesc ca altădat'
Să-ţi mângâi ochii, râsul
Să te privesc în voie.
Visez la începutul cel fără de neant
În care-aceasta lume îmi apărea prin tine.
Înalta noastră clipă
Doi demiurgi alături am inventat iubirea
Iar stelele ce-n ceruri lumina şi-au aprins
Sclipind asemeni nouă şi-au început menirea.
Visez la tine
La dragoste
La tot ce eu crezusem că va fi viaţa noastră.
Îmi împletesc iubirea în sute de cununi
Mi-o regăsesc în suflet
Te caut pe-tine-alături dar îmi visez doar visul.
Te împlânţi ca un pumnal în inima mea.
În loc de sânge izbucneşte dragoste
Împroşc pădurea şi cerul şi munţii cu ea.
Dar pe tine dragostea mea nu te-atinge
Pluteşti mai departe în jurul vremilor mele
Fără să cobori vreodată în ele
Tăind spaţiul din preajmă
Mă-nconjori ca o aripă
Ce flutură clipă de clipă
Vestind necontenit plecarea ta.
Ai plecat dar nu ai fost niciodat'
Ai venit dar nu te-am zărit
Virtual prezent, real absent
Iubirea ta uneori o simt
Când uiţi să-ţi închizi sufletul
Rar
Si atunci îmi spui că e vis
Convins
Nu te juca cu lumile mele.
S-ar putea ca odată
Într-un act de magie
Pur
Să le amestec:
Liber în virtual
Să te încătuşez în real.
Am sufletul prea vechi pentru iubirea asta
Nu pot iubi vremelnic şi doar un singur om,
Eu azi doresc întregul
Iubirea-mi să aprinda pentru eternitate un Univers de sori.
Nu ştiu ce-i plânsul, râsul, uitat-am veselia
Si tot ce spaţiu-aievea încătuşează-n timp.
Îmi trebuie doar esenţa
Lumina care-nvie,
Şi îmi renasc dorinţa
Ca să dispar în tot.
Încordat ca un arc sufletul ţâşneşte
înaintea minţii.
Iubirea mă doare
când o tai în carnea trupului.
Trupul dispare
sorbit în vârtejul iubirii.
Nimic nu mai e la locul lui
suflet, iubire, trup.
Îmi caut sufletul şi găsesc iubirea
Îmi simt iubirea şi dau de trup
Iar trupul îmi trece prin suflet.
Crâmpeie din mine
Din care încerc să mă construiesc,
Dar nu mai ies eu!
Fă-mi aripi!
Dă-mi-le calde, împenate
Pure, pline de ceaţă.
Străvezii dar puternice
Ca aripile de înger.
Aş dormi în aer
Doar în nopţile cu lună plină,
Să fiu sigur că dorm pe lumină
Şi nu mă voi trezi în infern.
Voi zbura tot timpul
Ca să le-ncerc,
Să le învaţ,
Apoi nu voi mai şti că zbor
Dar voi pluti uşor
Uitând de aripi
Voi găsi lumina şi mă voi risipi în ea.
Credeam că iubirea e un joc
Că este o întâmplare
Credeam că ea apare
De câte ori doresc eu.
Insolenţă supremă:
credeam că moare
dacă poruncesc eu.
Aşa am plecat.
Apoi prin durere am înţeles
că
iubirea e destin
că
iubirea e festin
că
iubirea e zălog, năvod
iureş, vârtej, cântec.
Independentă de cei ce-o trăiesc
hrănindu-se din cei ce iubesc
timp fără spaţiu,
orbită solară
dimensiuni fără şir.
Iubirea nu iartă, nu aşteaptă
Iubirea e crudă dar dreaptă.
Iartă-mă tu pentru iubirea noastră.
Atunci poate se va-ndupleca
Şi se va pogorî doar o clipă,
Clipă descântec,
Să mă îmbăt cu ea.
luni, 17 octombrie 2011
Mi-e dor de tine ca de-un cântec vechi
Pe care nu-l mai ştiu, dar îmi răsună
Frânturi stăruitoare în urechi
Fără să poată să îl recompună.
Mi-e dor de tine ca de-un vers uitat
Ce-ar fi-ntregit, sublim, o poezie
Pe care-ntotdeauna am visat
C-aş şti s-o scriu, dar n-am putut-o scrie.
Mi-e dor de tine ca de-un ipotetic
Trecut din viitorul meu nescris,
Ce va fi fost, ce va fi fiind, profetic
Precum un vis, precum un vis în vis.
Pe care nu-l mai ştiu, dar îmi răsună
Frânturi stăruitoare în urechi
Fără să poată să îl recompună.
Mi-e dor de tine ca de-un vers uitat
Ce-ar fi-ntregit, sublim, o poezie
Pe care-ntotdeauna am visat
C-aş şti s-o scriu, dar n-am putut-o scrie.
Mi-e dor de tine ca de-un ipotetic
Trecut din viitorul meu nescris,
Ce va fi fost, ce va fi fiind, profetic
Precum un vis, precum un vis în vis.
duminică, 16 octombrie 2011
Cum să-mi împiedec sufletul
să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău?
Cum să-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri, altundeva?
O, cum, cum l-aş aduna
lângă ceva pierdut în întunerec,
într-un ungher tăcut, străin, nefrămătând,
ce nu se-ndepărtează
când adâncurile-ţi lunecă departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioară, pe tine şi pe mine,
ne împreună totuşi aşa cum un arcuş
din două strune-un singur sunet scoate.
Pe ce vioară suntem înstrunaţi?
Şi ce artist ne ţine-n mâna lui,
cântec cum altul nu-i?
sâmbătă, 15 octombrie 2011
fără de folos
şi am plâns amar
în nopţi de cleştar.
Am cântat iubire -
vis de nemurire
şi-am cusut pe ii
aripi sidefii
ca să zbori mai sus
pe unde nu-s
decât păsări veşnic
arzând ca un sfeşnic
gândului deşart
ce face de cart
orelor târzii
aşteptând să vii
să alungi tăcerea
şi NEmângâierea.
Şi-am ţesut maramă
şi te-am strâns - năframă,
flori de busuioc
să-ţi poarte noroc.
Numai c-ai rămas
în urmă c-un pas
şi ţi-ai ars aripa
frângându-mi clipa
care te voia
mai sus cu o stea.
Astăzi e târziu
să mai fii,
să mai fiu.
Fosta primăvară
mereu o să doară.
Umbre vom rămâne
ca mâine,
ca maine…
Mi-ai lăsat mereu
gust de lună, zău,
ce mereu dispare
în marea cea mare.
În cuvinte tors
niciodată-ntors
ci numai minciună
când foamea ne sună
din cornul prea plin
de har şi divin.
Niciodată vară
doar mereu povară
de neînţeles
mult prea des,
mult prea des…
Lelia Mossora
luni, 10 octombrie 2011
duminică, 9 octombrie 2011
vineri, 7 octombrie 2011
luni, 3 octombrie 2011
sâmbătă, 17 septembrie 2011
duminică, 11 septembrie 2011
sâmbătă, 10 septembrie 2011
A cazut o frunza-n calea ta
Ratacind pe-a vintului aripa
Ai zarit-o si-n aceasi clipa
Ai strivit-o calcind peste ea
N-avea grai sa strige-n urma ta
Nici putere sa spuna cit o doare
Si-a ramas pierduta pe carare
Ploi si vint trecut-au peste ea
Statea lipita de pamint si se-ntreba
Ce-ar face daca vintul ar lua-o
Si-o clipa-n palma ta ar aseza-o
Dar a ramas acolo undeva
A cazut o frunza-n calea ta
Si cine stie cite-or sa mai cada
Dar n-ai sa stii nicicand
Si nu-ti va da prin gind
Ca prima frunza ce-a cazut ïn drumul tau Am fost eu.
joi, 8 septembrie 2011
Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.
Bucură-te Regină, Maica milei, viaţa, mângâierea şi nădejdea noastră, bucură-te. Către tine strigăm surghiuniţi fii ai Evei. Către tine suspinăm, gemând şi plângând în această vale de lacrimi. Aşadar, mijlocitoarea noastră, întoarce spre noi ochii tăi cei milostivi şi după surghiunul acesta, arată-ni-l nouă pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tău. O milostivă, o blândă, o dulce Fecioară Maria.
Adu-ţi aminte o preablândă Fecioară Marie, că nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit, cel ce a alergat sub ocrotirea ta, cel ce a cerut ajutorul şi mijlocirea ta. Însufleţit de o astfel de încredere, alerg la tine, o Maică Fecioară a fecioarelor. La tine vin şi stau gemând înaintea ta ca un păcătos: Maica Cuvântului, nu dispreţui cuvintele mele, ci auzi-mă cu milă şi ascultă-mă. Amin. (Rugăciunea Sf. Bernard)
sâmbătă, 27 august 2011
vineri, 19 august 2011
miercuri, 20 iulie 2011
luni, 18 iulie 2011
Simplitatea
Simplitatea
Orice virtute se poate invata. Putem invata sa devenim politicosi, generosi, cumpatati, curajosi, umili, toleranti, dar cum putem invata sa fim simpli?
“Vrand sa fii simplu nu faci decat sa te indepartezi de simplitate” – afirma Fenelon. De aceea cred ca simplitatea este mai mult decat o virtute, sau este o virtute “de rang inalt”.
Un om simplu este cel care uita de sine si care pur si simplu traieste. El nu se lauda si nu se dispretuieste. El este pur si simplu ceea ce este, in mod firesc, fara ocolisuri, fara straduinte, fara analize, fara planuri, fara prea multa glorie, fara afectare, fara rusine. De aceea cred ca simplitatea este mai mult decat o virtute, este un mod de a fi.
Simplitatea nu este totuna cu puritatea, cu sinceritatea sau cu corectitudinea.
Putem remarca ca exista multi oameni care sunt sinceri, dar nu sunt simpli. Ei cred in ceea ce spun si nu intentioneaza sa treaca drept altceva decat ceea ce sunt, dar se tem tot timpul ca vor fi intelesi gresit, ca vor fi luati drept altceva decat ceea ce sunt; ei se studiaza si se supravegheaza in permanenta, isi masoara orice cuvant si isi cantaresc orice actiune, din teama de a nu gresi. Sunt parca in permanenta aflati in cautarea unei oglinzi in care sa se aranjeze. Ei se ocupa prea mult de ei insisi, iar aceasta contravine conceptului de simplitate, pentru ca simplitatea presupune absenta oricarui calcul, a premeditarilor.
Minciuna spontana este de preferat sinceritatii calculate. Mai bine sa fii pur si simplu egoist decat sa te prefaci ca esti generos. Simplitatea inseamna spontenaitate, detasare, absenta dorintei de a pastra sau dovedi ceva. De aici impresia de libertate. Uitand de sine, omul actioneaza mai natural.
Omul simplu este acela care nu se preface, care nu-si acorda atentie, care nu e preocupat de reputatia sau de imaginea sa, care nu calculeaza, care nu e stapanit de frici, de griji, de nelinisti. Ce s-ar petrece daca un copac, sa presupunem un mar, ar incalca regula firii si ar incepe sa-si faca griji, sa-si puna intrebari: “vai, vine primavara...oare mugurasii mei nu vor fi surprinsi de frigul iernii?”, “vai concurenta ... un alt copacel, creste langa mine. Oare din cauza lui nu voi fi eu privat de lumina si apa?”, “vai, voi inflori...voi fi eu oare admirat?”, vaai, vine toamna si-mi voi pierde iar frunzulitele mele dragi. Oare nu ma mai iubesc? De ce pleaca?” Dupa atatea intrebari pe care si le-a pus marul nostru, indraznesc sa pun si eu o intrebare: oare vom mai manca mere la toamna din acest mar? Iar daca totusi vom manca mere, vor fi ele dulci?
“Nu va ingrijiti de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale.” Simplitatea inseamna a trai in prezent; a uita de sine, de orgoliu, de griji, de frici.
O floare infloreste intr-o poienita din inima padurii. Ea pur si simplu este fara greseala, fara pretentii, fara sa-si puna intrebari; ea infloreste pentru ca infloreste, si nu din dorinta de a fi privita. Dar cat de complexa este aceasta floare pentru botanist care cauta sa o inteleaga, si cat de simpla este aceasta pentru cel care doar o admira, fascinat de ea. Cate celule, cata organizare pentru botanist pe de o parte si cata perfectiune si frumusete pentru admirator. Aceasta nu inseamna ca cel care nu cauta sa inteleaga floarea, ci doar se multumeste sa o admire, nu este capabil de a gandi, de a intelege, de a analiza. Simplitatea omului nu neaga constiinta sau gandirea, ci mai degraba ea reprezinta capacitatea de a trece dincolo de acestea, fara a le anula, de a nu fi prizoniera lor. Simplitatea este capacitatea de a convinge catre esenta; pentru ca esenta unei flori nu o reprezinta elementele organice si chimice care o compun, ci frumusetea. Contrarul simplitatii nu este complexitatea ci falsul. Cat de simple sunt operele lui Brancusi... dar cata putere au de a ne ferici si inalta... Cat de simplu era omul Brancusi, dar cat geniu, putere si fascinatie domneau in fiinta sa. Cred ca acest exemplu poate alunga orice urma de asociere a simplitatii cu incapacitatea de a gandi, rationa, sau nerozia cu alte cuvinte.
Asadar, simplitatea implica inteligenta, care nu este altceva decat arta de a reduce complexitatea la simplu.
Ce poate fi mai simplu decat: E=mc la patrat?
Ca sa concluzionam, putem spune ca simplitatea este o virtute aleasa, la care se ajunge indirect, prin cumularea altor virtuti, atunci cand fiinta manifesta o anumita verticalitate sufleteasca.
Omul simplu, lepadat de sine, nu se ia in serios si nici in tragic. Isi urmeaza linistit drumul, cu inima usoara si sufletul impacat, fara nostalgie, fara nerabdare. Nud, sarac, multumindu-se dar cu intreaga existenta. Traieste eternitatea clipei si asta ii este de ajuns.
Pentru Dumnezeu totul este simplu; pentru oamenii simpli totul este divin, chiar si munca sau efortul.
Si sa nu uitam ca Adevarul Ultim este atat de simplu...
Invata simplitatea
Refuzul acesta de a accepta simplitatea creează monştrii… Când e vorba de tehnologie poate se ajunge la un aparat atât de sofisticat încât nu mai reuşim să descoperim cum sa-l pornim. Când e vorba de religie se ajunge la un „cult” ce reuşeşte performanţa de al ascunde pe Dumnezeu sub un munte de „înfrumuseţări”.
Destul de multe persoane îşi schimbă confesiunea şi trec de la o biserică la alta. Ei se simt justificaţi şi consideră că biserica din care fac parte acum e cu mult mai bună decât cea din care au plecat. Toţi greşesc. Biserica din care au plecat nu e cu nimic mai prejos. Poate unghiul din care o priveau nu le-a oferit decât „zorzoanele” cultului şi au recunoscut in ele falsitatea iar atunci când au văzut noua biserică poate au zărit printre zorzoanele ei ceva din frumuseţea divină şi au fost atraşi.
Aţi văzut vreodată un curcubeu? E de o simplitate dezarmantă, o pată de culoare pe cer, un model fantastic de simplu şi totuşi, e ceva in simplitatea aceasta, ceva ce atrage, ceva ce te face să te simţi mai optimist, mai vesel, mai aproape de cum vrea Dumnezeu să fii. Nu degeaba se spune ca prin curcubeu Dumnezeu ne zâmbeşte.
Străbunica mea a fost o femeie simpla, nu a învăţat nici măcar sa citească si totuşi in simplitatea ei a fost cu mult mai înţeleaptă de cât cele mai inteligente persoane pe care le-am întâlnit in viata mea. Ea nu şi-a complicat viata studiind „zorzoanele” religiei, a acordat atenţie la un lucru simplu si a încercat sa-l pună în practică: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
De iubit ea ne-a iubit pe toţi, şi dacă vreau să înţeleg o fărâmă din iubirea lui Dumnezeu pentru noi mă gândesc la ea şi-mi spun „mai mult decât m-a iubit ea” iar in momentul acela îmi aduc aminte de inima umplută la refuz doar de un zâmbet al ei. Acel „mai mult” are o referinţă clară. Tot ea mi-a arătat si cum să-l iubesc pe Dumnezeu. Mi-a arătat prin exemplu personal, de fiecare dată când mergeam la ea o găseam în rugăciune. Niciodată nu mi-a spus să mă duc la biserică, niciodată nu mi-a cerut cont la cât mă rog sau la ce fel de viată duc si de fiecare data când mergeam la ea mă întâmpina cu un zâmbet. Lăsa rozariul deoparte pentru că ştia că Dumnezeu o aşteaptă răbdător sa continue discuţia după ce termina cu mine. Puterea exemplului ei e mai mare pentru mine decât orice recomandare a bisericii.
În viaţa aceasta un creştin autentic aleargă în cercuri în jurul unui creştin doar cu numele.
- „De unde ai atâta energie şi cum poţi alerga cu zâmbetul pe buze doar ai şi tu aceleaşi greutăţi pe care le am şi eu?”
- „E simplu, eu nu duc în spate şi un munte de păcate iar iubirea din inima mea face povara sa fie mult mai uşoară. Renunţă la păcate si cultivă iubirea in inima ta, e atât de simplu.”
- „Prea simplu, n-are cum sa funcţioneze. Ştii tu un secret si nu vrei sa-l spui.”
Încercaţi să trăiţi viata mai simplu, n-aveţi nimic de pierdut dacă in loc să cumpăraţi ceva care să vă facă viata si mai complicată folosiţi banii pentru a face o faptă bună.
duminică, 17 iulie 2011
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.
Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;
Ne rasucim pe-un asternut posac,
Însingurati în doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;
Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.
În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare
Si stau si-l ascult,
E vuietul marii,
Sau poate povestea anilor ce au trecut.
E cerul senin,
Sau poate o amara floare de pelin,
E o viata si-un vis,
Sau poate in cer o stea s-a mai stins.
E o inima si un trandafir,
Sau poate firul unui destin,
E ceata si e fum,
Sau poate sentimentele s-au facut scrum.
E glasul tacerii,
E vuietul marii,
E tot ce am avut,
Sau poate ca tot ce am pierdut...
vineri, 1 iulie 2011
joi, 30 iunie 2011
Destin
“Priveste acest trandafir inrourat din gradina lui Tyrian
Doar astazi trandafir. In van te vei intreba
Maine ce este acesta ; iar ieri nu era nimic
Decat tarana , stralucire solara si ploaie.”
Maine ce este acesta ; iar ieri nu era nimic
Decat tarana , stralucire solara si ploaie.”
Veac de Tacere
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul „dacă”
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul „nu”
Hai să conjugăm ninsoarea şi uitarea eu şi tu
Timpul pe deasupra noastră ca o sanie să treacă.
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul „însă”
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul „hai”
Vai, vom face repetiţii pentru iad şi pentru rai.
De ecouri mari de piatră vei fi rîsă, vei fi plînsă.
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul „pleacă”
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul”taci”
Prin albastrele troiene să fim liberi şi săraci,
Să uităm ce-nseamnă „totuşi”, să uităm ce-nseamnă „dacă”.
Să uităm academia, tribunalul, primăria,
Veveriţe fără nume ne predea curate legi,
Cînd se va răsti furtuna vorba mea s-o înţelegi
Cînd vor susura izvoare află c-a murit mînia.
Şi de unde pînă unde să uităm ce mai înseamnă
Să rămînem ai naturii, botezaţi în necuprins,
La sfîrşitul toamnei lumii să ne apucăm de nins
De Crăciun ne fie iarăşi dor de vară şi de toamnă.
Vai, sînt rîuri pe aicea care merg spre noi cuminte
Vino, să spălăm în ele pata lumii de noroi,
Ca într-un tîrziu şi munţii să înveţe de la noi,
Darul de-a trăi mai liber fără a rosti cuvinte.
Sînt sătul de vorbe, vorbe, a nimic aducătoare,
Vino să uităm cuvinte şi să învăţăm a fi,
De cuvinte fără noimă, de sonorităţi pustii,
Să spălăm întrega fire, să trăim cu-ndurerare.
Să uităm ce-nseamnă „lume”, şi „avere”, şi „putere”
Să uităm cuvîntul „dacă”, să uităm cuvîntul „da”,
Şi-ntr-un veac fără cuvinte, ca doi cai fără de şa
Să trăim tăcînd iubirea, fiindcă totul e tăcere.
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul „nu”
Hai să conjugăm ninsoarea şi uitarea eu şi tu
Timpul pe deasupra noastră ca o sanie să treacă.
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul „însă”
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul „hai”
Vai, vom face repetiţii pentru iad şi pentru rai.
De ecouri mari de piatră vei fi rîsă, vei fi plînsă.
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul „pleacă”
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul”taci”
Prin albastrele troiene să fim liberi şi săraci,
Să uităm ce-nseamnă „totuşi”, să uităm ce-nseamnă „dacă”.
Să uităm academia, tribunalul, primăria,
Veveriţe fără nume ne predea curate legi,
Cînd se va răsti furtuna vorba mea s-o înţelegi
Cînd vor susura izvoare află c-a murit mînia.
Şi de unde pînă unde să uităm ce mai înseamnă
Să rămînem ai naturii, botezaţi în necuprins,
La sfîrşitul toamnei lumii să ne apucăm de nins
De Crăciun ne fie iarăşi dor de vară şi de toamnă.
Vai, sînt rîuri pe aicea care merg spre noi cuminte
Vino, să spălăm în ele pata lumii de noroi,
Ca într-un tîrziu şi munţii să înveţe de la noi,
Darul de-a trăi mai liber fără a rosti cuvinte.
Sînt sătul de vorbe, vorbe, a nimic aducătoare,
Vino să uităm cuvinte şi să învăţăm a fi,
De cuvinte fără noimă, de sonorităţi pustii,
Să spălăm întrega fire, să trăim cu-ndurerare.
Să uităm ce-nseamnă „lume”, şi „avere”, şi „putere”
Să uităm cuvîntul „dacă”, să uităm cuvîntul „da”,
Şi-ntr-un veac fără cuvinte, ca doi cai fără de şa
Să trăim tăcînd iubirea, fiindcă totul e tăcere.
Focul incepe sa arda!
Danseaza-mi dansul meu in vid.
Vreau sa ma descalt de tiparul lumii asteia.
Vreau sa alerg printre planete
Si sa ma intep in stele
Vreau sa le simt zambind in palma mea.
Vreau sa ma joc cu genele lor si apoi….
Vreau ca soarele sa fie gelos pe noi.
Nu,nu sunt innebunita de atingeri.
Nici macar nu le mai caut.
Sau……. Poate ca o fac?
Nu in inima ta….
Te-ai innecat in propriul “nu stiu”.
Te misti intr-un ritm alert impotriva curentului.
Si ramai mereu si mereu in acelasi loc.
Te-a intepat o stea! Ti-a taiat zilele muritoare.
Foarte bine! Uraste-o ! si eu o fac.
Vreau sa fiu muritoare.
Sunt obosita de ideea de a trai vesnic.
Ce? Daca apa te ridica intre picaturi crezi ca poti simti ?
Ochii tot vor simti raceala albastrului….
Te cutremuri cand intrii in gandurile mele!
Ramai prins intre fire ce iti ataca fiinta.
Nu sunt sertare pe care le chemi in fata inimii tale…
Sunt haine ce inca iti mai simt parfumul….
Stii ce e in fiinta mea acum?
Fiecare imagine a ta dormind..
Fiecare zambet ce prevestea un vis frumos.
Fiecare “buna dimineata” cu parul valvoi.
Fiecare seara in care desenam pe stele chipul fericirii.
Niciodata nu va fi atat de frumoasa ca in seara aceea.
Iti mai aduci aminte?
Luna mi-a zambit si m-a avertizat ca ma indragostesc de un suflet de catifea…
Si tu….te-ai intepat intr-o stea …
In timp ce ma urmareai dansand desculta printre planete…..
Si sufletul de catifea s-a rupt…
La fel si matasea dintre noi….
Iar praful asta de stele s-a reintors la soare….
Si luna acum se intoarce seara in patul meu…incalzind locul din care ai plecat.
Danseaza-mi dansul meu in vid.
Vreau sa ma descalt de tiparul lumii asteia.
Vreau sa alerg printre planete
Si sa ma intep in stele
Vreau sa le simt zambind in palma mea.
Vreau sa ma joc cu genele lor si apoi….
Vreau ca soarele sa fie gelos pe noi.
Nu,nu sunt innebunita de atingeri.
Nici macar nu le mai caut.
Sau……. Poate ca o fac?
Nu in inima ta….
Te-ai innecat in propriul “nu stiu”.
Te misti intr-un ritm alert impotriva curentului.
Si ramai mereu si mereu in acelasi loc.
Te-a intepat o stea! Ti-a taiat zilele muritoare.
Foarte bine! Uraste-o ! si eu o fac.
Vreau sa fiu muritoare.
Sunt obosita de ideea de a trai vesnic.
Ce? Daca apa te ridica intre picaturi crezi ca poti simti ?
Ochii tot vor simti raceala albastrului….
Te cutremuri cand intrii in gandurile mele!
Ramai prins intre fire ce iti ataca fiinta.
Nu sunt sertare pe care le chemi in fata inimii tale…
Sunt haine ce inca iti mai simt parfumul….
Stii ce e in fiinta mea acum?
Fiecare imagine a ta dormind..
Fiecare zambet ce prevestea un vis frumos.
Fiecare “buna dimineata” cu parul valvoi.
Fiecare seara in care desenam pe stele chipul fericirii.
Niciodata nu va fi atat de frumoasa ca in seara aceea.
Iti mai aduci aminte?
Luna mi-a zambit si m-a avertizat ca ma indragostesc de un suflet de catifea…
Si tu….te-ai intepat intr-o stea …
In timp ce ma urmareai dansand desculta printre planete…..
Si sufletul de catifea s-a rupt…
La fel si matasea dintre noi….
Iar praful asta de stele s-a reintors la soare….
Si luna acum se intoarce seara in patul meu…incalzind locul din care ai plecat.
miercuri, 29 iunie 2011
duminică, 26 iunie 2011
miercuri, 22 iunie 2011
Trei căi
viata, il trimise la un batran intelept.
-Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
-Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip. Dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai
mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te… Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te… Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:“SCHIMBA LUMEA”.
“Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.”
Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce-ai invatat tu pe acest drum?
-Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
-Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: “SCHIMBA-I PE CEILALTI”.
“Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.” El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
-Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:” SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI”.
“Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau. Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese dar si esecuri
si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce ai invatat tu pe acest drum?
-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
-Asa este, spuse batranul.
-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
-Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: “ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI”.
Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens. “In lupta devenim orbi, isi spuse el.” Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca. Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
-Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
-Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
-Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.
Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria “ACCEPTA-I PE CEILALTI”.
Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase. Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
-Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
-Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.
Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: “ACCEPTA LUMEA”.
Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
-Ce-ai invatat pe drumul acesta?
-Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.
-Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)